Proasta, Covrigul si Tupeul

Proasta, covrigul si tupeul.

Încântat nevoie mare, c-am găsit loc de parcare, mă dădui jos din cărută, îmi pusei ceva-n plăsută, apăsai “piu-piu” alarma si o luai lejer per pedes până mă călcă Mercedes. Mă uitai mirat la doamna, cum crizată la volan, mă făcu cu geamul jos, din mertanul argitiu, când golan, când bulangiu. Si tăcui din dinti strângând, sincer pumnul încordând, mintea scurt încetosând, pe duduie omorând. Dar cum subsemnatul, este master Zen se stie, am abandonat urlatul s-am făcut o cumetrie :
Gândul l-am directionat cam razna, cum vedeam că se agită, îmi făceam scenarii-n cap, din priviri să o dezbrac, violent să-i rup hăinuta, să-mi cobor usor mânuta, tăvălindu-ne pervers, făcând dragoste-n exces, excitati ca doi nebuni, umezind chiloti sub prun. Ea gemea, eu controlam, absolut deloc vorbeam, până când realitatea, m-a izbit direct în plex, când cu usa idioata, mă izbi cam violent devenind pe loc perplex.

Fă esti pe trotuar nu vezi, chiar ai ochelari de cal, când îti spun ca să mă crezi, să mă duci pe la spital ? Eu sunt pieton femeie, si-n regulament chiar scrie, nu e nici o odisee, că pe bucata asta mică, unde mă lovisi matale, nu se merge cu metale.
Aaa trotuar ăsta să fie ? Se prinsese acuma fata, nu numai c-aveam dreptate, dar mi se schimbase fata, de durere si de chin, că mă cert cu un strain.

Ca un cocalar coclit, deranjat si umilit, perversache, guraliv, ofuscat si cam uimt, ca o blondă aeriană, cam prostută dar versată,
botoxata cu tupeu, ne privind deloc în spate, se sui din nou în jeep si senină ca o floare, îi dădu talpă cu fum si în gust amar de roate, rămăsei cu ochii-n soare si o dâră de prfum.

Viata la orizontal, poate fi ca o scânteie, numai că pe patul de spital, e penibil sincer tare, ca să povestesc cu tâlc, cum mi-a tras-o o femeie si-s aproape de mormânt.

#DeFabulescu

Comenteaza

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *