Politicianul, Halep și Performața

”Pot să nu sar în sus de bucurie că e Simona Halep numărul 1 într-un sport în care se învârt mulți bani?! Prefer să mă gândesc la ce-o fi în sufletul Larisei Iordache, cotată cu cele mai mari șanse la titlul mondial, și care stă într-un pat de spital din Montreal, nu pe podium… Cât talent, câtă muncă și cât ghinion, draga de ea… Și cât de nerecunoscători suntem noi cu cel care nu câștigă… Probabil că acum ar fi fost cazul să arătăm că ne pasă…”,

Gabi Crețu, senator PSD 

Înainte de a sări de cur popou în sus enervându-te sau poate bucurându-te de declarația de mai sus, oprește-te și mai citește odată cu atenție !

Problema duduii nu este că Simona a ajuns locul 1 WTA ! Ceea ce o deranjează foarte tare, până la revoltă, este că în tenis se învârt foarte mulți bani. Banii sunt cei care contează în ecuație și faptul că un român a ajuns să aibă performanță, fără accordul stăpânirii și fără a cotiza tătucului unic, atât financiar cât și moral, pe principiul : “dacă nu era partidul, România și politicienii, eu nu mai ajungeam ceea ce sunt astăzi. Mulțumesc din inima orânduirii ! “
Dezastrul din mentalitatea românului modern constă fix în minimizarea rolului performanței în dezvoltarea unei societăți sănătose.
“Să moară și capra vecinului” combinat cu spiritul latin și cu o îmbrățișare tot mai profundă a teoriilor conspirației, orbește viziunea de ansamblu. Întotdeuna dacă cineva a realizat ceva, apare gândul cã acel cineva ori a furat sau a fost ajutat de părinții foști și actuali securiști ori, dacă nimeni nu construiește nimic, intervine tragismul fatalismului ajuns proverbial : “Păi normal că totul e de rahat doar suntem români !”
Reține că tu ca individ trebuie să gândești ceea ce Ei îți impun. Trebuie să fii supus, umil și recunoscător. Nu acționezi după capul tău și nu te ridici decât dacă Ei îți dau voie. Când vor fi de accord trebuie să înțelegi că este obligatoriu să mulțumești, să pupi, să te închini și foarte important, să te pozezi zâmbind alături de Ei, pentru că dacă nu erau Ei, Tu nu existai !
Manipularea și îndobitocirea constă în a deturna adevăratul sens al faptelor, prin acoperirea sâmburelui de valoare, cu fumigene de tipul : “Da, furăm DAR uite câte alte lucruri bune facem ! Halep datorită nouă a ajuns Mare, ducând Steagul, Țara și Simbolurile Naționale pe cele mai înalte culmi !” (bagi și niște naționalism empatic, că dă bine și acoperă perfect problemele reale). Și aici intervin aplaudacii de pe margine, asurzitori śi vocali. Unii o fac din convingere, pentru că pur și simplu nu-i duce mintea iar ceilalți o fac ca să mai împuśte și ei doua trei contracte sau cine știe ce alte facilități. Restul sunt tăcuți și dezinteresați, provocând prin această superioritate în atitudine śi abordare, la fel de mult rău ca și “ciuma roșie”
Acest tip de Patroni/Conducători nu vor promova niciodată performanța pentru că ei înșiși nu au perfomanță reală ci se zbat într-o mocirlă a oportunismului. Plagiat, furt, nepotism. Performanța e cu logică, perspectivă, muncă, organizare, disciplină. Adică fix ceea ce nu trebuie obținut pentru ca Ei să aibă loc cât mai mult pentru a fura nederanjați. Tot ! De la bani la viitor, personalitate sau valoare.
Sub tipul acesta de oameni nu va crește niciodată nimic. Pentru că orice buruiană lăsată să zburde după bunul plac, va ajunge, necontrolată, să omoare lent și dureros “baobabul” a tot știutor și cuprinzător, creator de umbră și așa zisă protecție. Îți pierzi scaunul obținut prin atât de multe camioane de căcat mâncat și asta e de neacceptat. Ba mai mult, dacă chiar ajungi în situația ca “buruienile” să te înlocuiască devii conștient că acolo nu vei mai ajunge probabil niciodată.
Așa că omoară, la propriu, orice tentativă de independență în acțiune și gândire a societății. Ține oamenii în sărăcie financiară, socială și morală, needucați, bolnavi, lipsiți de apărare și înfricoșați de “adevăratul” dușman al poporului : Performanța !
Acum înțelegeți de ce nu țopăim de fericire pentru Simona ? Pentru ca Simona este un exemplu de urmat de care Lor le este frică ! O Țară populată de “Halepi” înseamnă moartea Lor și renașterea Noastră !
P.S. :  Vă doare fix in cot de suferința Larisei Iordache ! Și știți de ce ? Pentru că Larisa “zace” din păcate pe un pat de spital din Montreal. Dacă într-adevăr dădeați doi bani pe Valoarea Ei, ar fi trebuit ca ea să se trateze în țară, ingrijita de Statul Român, pe banii poporului pe care ziceți că-l reprezentați și pentru care spuneți că suferiți. Dar pe medici i-ați alungat și cum încă mai este mult de furat, ce rost are să cheltuiți în favoarea Noastră când puteți să o faceți în avantajul Vostru ?!?

Comenteaza

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *