Om vs. Om

Om vs. Om

Unii înjură, alții juisează, o parte exaltați până peste poate, ceilalți la înmormântare căutând popor pentru colivă și victime de sacrificat, șefi care fac aliante, subalterni care fac liste, amenințări, echipe noi, epurări, plânsete de milă, zâmbete, segregare, zâmbete perverse, răzbunare, zâmbete crispate, divizare. E luni dimineață și paradoxal după relax apar fețele triste din stradă, cu cap plecat și înclinat, înghesuite într-un autobuz cu geamuri aburite, captiv pe străduțe strâmte, șerpuite-n praf, gunoi, decopertate, lipsite de logică, organizare și viitor. E aglomerat afară, ambuteiaj pe jos, revoluție-n on line. Toată lumea bolborosește, mormăie, bombăne, vociferează într-o oarecare decență vecină cu frica absurdă de exteriorizare. E confuzie înăuntru și disperare în afară. Am câștigat dar nu ne bucurăm. N-am învățat cum. Am pierdut și lacrimile au secat. Nu știm nici cum să plângem. Părinții-s cocoșati de cotidian, târându-și inerți copiii spre fabrica de vise dar fără sentiment sau speranță, robotic implorând zeilor viitor pentru cei mici, căutând scăparea fără a privi în sus. Totul în jos într-o mare de ură, frustrare, negativ și resemnare. 27 de generații absolvente a facultății de necomunicare și frică cu diplome în supraviețuite, master în descurcare cu vagi urme de speranță. E greu să zâmbști pentru că nu înțelegi cum și ce să faci pentru asta. Refuzi în monotonia bolnăvicioasa să vezi că Oamenii au nevoie de Oameni pentru a fi Oameni. Dar cu toții sunt departe și triști iar tu singur într-o mare de manechine pe baterii aflate în jogging spre nicăieri. Și e atât de simplu să te oprești, să-i abordezi și să spui : Bună Ziua ! Hai să fim Oameni și Prieteni !

Comenteaza

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *