Câini

Am văzut Câini !
E ca o carte groasă de vreo 800 de pagini dintre care mai mult de jumătate sunt goale iar restul, pliante turistice pline de poze și clișee, haotic mânjite pe hârtie, cu pastă acrilică grunjoasă. Acțiune previzibilă din primele minute, cu deznodământ “telefonat” pentru cei care mai au rude pe la țară, au trecut de primele două capitole ale Abecedarului cu filme și cunosc îndeaproape tragismul cinematografiei lipovene. Dacă s-a vrut vreun Western de Tulcea nu știu, cert este că pare o schiță mâzgălită în creion bont, realizată după viziunea alb-negru, cu vagi urme de pastel, a unui orb ce s-a uitat confuz de atâtea umbre și forțat în mod bizar să înțeleagă “No Country for Old Men”.

Din lătratul prea puternic al “Poliției” am înțeles de ce numește Câini : pentru că încă nu nimerim doza corectă de sunet ce ar omogeniza vibratul actorilor cu mediul înconjurător, dând viață astfel unui întreg, perfect coordonat într-un thriller mioritic ce s-a vrut interesant dar a sfârșit semi premiat, probabil pentru prestația impecabilă a hămăiturii câinești peste jocul excelent al actorilor, care se simte că știu și pot dar le mai trebuie și material.
Important este că se produce și că exersăm din ce în ce mai mult iar drumul spre mai bine trece prin scena grătarului unde în sfârșit am învățat să înjurăm cu poftă, din inimă și cât se poate de credibil :
“Futu-vă-n gură cu orașul vostru !”,
filmul ăsta s-ar fi putut numi oricum de la
“Femeie Goală cu Mâinile-n Buzunar” până la
“Destinul tragic al unei labe de picior”

#Caini, #Samir #VladIvanov #DragosBucur

Comenteaza

comentarii